Luna aprilie 2012

  1. În fiecare seară de luni, începând de la ora 19, în biserica parohială „Sfântul Dumitru”, au loc întâlnirile cu tinerii din Parohia noastră.

  2. În luna Martie 2012, în calitate de invitaţi, în Parohia noastră au slujit: Părintele Mitropolit Andrei al Clujului şi următorii Preoţi: Pr. Ioan Vesa, Parohia Sartăş – Arhiepiscopia Alba Iuliei, Pr. Eugen Nandra, Parohia Muncel – Arhiepiscopia Alba Iuliei, Protos. Irineu Orlandea, Stareţul Mănăstirii Muncel – Arhiepiscopia Alba Iuliei, Pr. pensionar Vasile Toma  şi Arhid. Claudiu Grama, Consilier Eparhial la Mitropolia Clujului.

  3. La data de 3 Aprilie 2012, s-a întrunit Consiliul Parohial al Parohiei „Sfântul Dumitru” Floreşti, sub preşedinţia Preotului Paroh.

  4. În ziua de 4 Aprilie, în cadrul parteneriatului Biserică-Şcoală, preşcolarii de la Grădiniţa Nr. 2 Floreşti, au vizitat biserica „Soborul Maicii Domnului, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au aflat multe lucruri noi despre Sfânta Biserică; a doua zi, în aceeaşi formulă, micuţii creştini i-au vizitat pe vârstnicii de la  Căminul de pe strada Horea, iar la 10 Aprilie au vizitat postul de Radio Renaşterea şi au făcut înregistrări la o emisiune pentru copii.

  5. În Duminica Floriilor, Parohia noastră a organizat Hramul Floreştiului, prin rugăciuni speciale în cadrul Sfintei Liturghii şi printr-o Vecernie cu toţi preoţii Comunei, la Sfânta Mănăstire Floreşti.

  6. Îi urăm ani mulţi şi sănătate fostului nostru epitrop parohial, Gheorghe Rotar, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani, la 10 Aprilie a.c.! 

  7. În perioada 27 Februarie-14 Aprilie 2012, Biserica Ortodoxă se află în Postul Sfintelor Paşti. Perioadă de aspră asceză, post, intensificare a rugăcinii şi a faptelor bune de milostenie, în vederea practicării virtuţilor şi a apropierii mai mult de Dumnezeu şi a întâmpinării cu vrednicie a Sfintei Învieri din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos. Îndemn la frecventarea bisericii, spovedanie şi împărtăşire cu Sfintele Taine! Toate zilele de sâmbătă sunt închinate pomenirii celor adormiţi întru dreapta credinţă, culminând cu Sâmbăta lui Lazăr (înainte de Florii), când are loc parastasul din cimitir şi luminaţia de primăvară.

  8. În Săptămâna Patimilor (9-14 Aprilie), la ambele biserici din Parohie, vor avea loc, zilnic, slujbe speciale, specifice acestei perioade liturgice a anului bisericesc.

  9. În anul 2012, donatorii Sfintelor Paşti sunt: 1. la biserica „Sfântul Dumitru” – Domnul Ioachim Flueraş cu familia sa; 2. la biserica „Soborul Maicii Domnului”: Fam. Pr. Paroh Dumitru-Marcel Andreica, împreună cu rudele din Floreşti, Fam. Săplăcan şi Dinea.

  10. În toate Miercurile şi Vinerile dintre Duminica Tomii şi Rusalii, Biserica Ortodoxă face dezlegare la peşte.

  11. În perioda 23-28 Aprilie a.c., Părintele Paroh, împreună cu alţi Preoţi şi credincioşi, au făcut un pelerinaj la Sfântul Munte Athos, prilej de primenire sufletească, rugăciune şi profundă meditaţie! 

  12. În cursul lunii Aprilie, pe lângă cele cinci Duminici, avem Praznicele Împărăteşti: Intrarea Domnului în Ierusalim (8) şi Învierea Domnului (15,16 şi 17), precum şi Sărbătorile: Izvorul Tămăduirii (20), Sfântul Gheorghe (23) şi Sfinţii Ierarhi Transilvăneni: Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simeon Ştefan (24).

  13. Tot în luna Martie, Biserica Ortodoxă face pomenirea următorilor Sfinţi Români: Sf. Sfinţit Mc. Irineu, Episcop de Sirmium (6), Sf. Ier. Calinic de la Cernica (11), Sf. Mc. Sava de la Buzău (12), Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului (14), Sf. Ier. Teotim, Episcopul Tomisului (20), Sf. Mc. din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie (26) şi Sf. Mc. Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia (28).

  14. La biserica „Sf. Dumitru”, de luni până vineri inclusiv, după Vecernie, se citeşte şi se explică câte un capitol din Cartea Psalmilor din Vechiul Testament, sâmbăta seara se oficiază şi Acatistul Sfântului Dumitru, iar Duminica seara se prezintă o temă de istorie a Bisericii Ortodoxe Române.

  15. La biserica „Soborul Maicii Domnului” de pe strada Florilor, în cele cinci Duminici din luna Aprilie, după Slujba Vecerniei, se face explicarea Sfintei Liturghii, iar sâmbăta seara se oficiază şi un Acatist în cinstea Maicii Domnului.

  16. În luna Martie a anului 2012, au primit Taina Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă din Parohia noastră, 9 copii, 5 băieţei şi 4 fetiţe : Gojineţchi Mihai, Vesa Andrei Simon, Raţiu Sofia, Trif Andrei Filip, Kuharek Ana, Mureşan Mihail Sebastian, Oltean Ianis Ovidiu, Gherghel Sonia Marina şi Şulumete Ema Rebeca. Urăm bun venit în sânul Bisericii Ortodoxe, noilor creştini !

  17. Tot în cursul lunii Martie 2012, au adormit întru Domnul 8 enoriaşi ai Parohiei noastre: Crişan Paul-Cristian (44 ani), Sabău Vironica (56 ani), Budişan Nicolae (78 ani), Topan Sabina (89 ani), Cimpoi Elena (56 ani), Dezmerean Maria (80 ani), Fulop Agneta (72 ani) şi Gal Aurel (61 ani). Bunul Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

 

Preot Paroh Dumitru-Marcel Andreica
 
Adrese utile

Fundaţia Bartolomeu

Fundaţia Bartolomeu

Radio renaşterea
Radio renaşterea

Biblia în versiunea Mitropolitului Bartolomeu

Biblia în versiunea Mitropolitului Bartolomeu

Mitropolia Clujului
Mitropolia Clujului