Luna ianuarie 2012

  1. Preoţii Parohiei noastre mulţumesc tuturor enoriaşilor pentru modul creştinesc în care ne-au primit cu sfinţirea caselor, înainte de Bobotează!

  2. Mulţumiri pentru cele 14 familii care, în cursul anului 2011, au donat bani pentru construirea bisericii ortodoxe „Intrarea Domnului în Ierusalim”, situată pe strada Cloşca din Floreşti. Suma totală se ridică la 3.160 lei. Cu ajutorul Primăriei Floreşti, s-a reuşit terminarea fundaţiei noii biserici, care a costat până acum 110.000 lei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

  3. De asemenea, aducem mulţumiri celor 21 de familii ortodoxe din Floreşti, care, în cursul anului 2011, au donat suma de 2.980 lei, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucureşti. Dumnezeu să ocrotească poporul român!

  4. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decretat Anul 2012, Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, în întreaga Patriarhie Română.

  5. La data de 1 Ianuarie 2012, la biserica „Sfântul Dumitru” s-a întrunit Adunarea Parohială a Parohiei noastre, care a aprobat Darea de seamă pe anul 2011 şi proiectele Parohiei pentru anul 2012. 

  6. În fiecare seară de luni, începând de la ora 19, în biserica parohială „Sfântul Dumitru”, au loc întâlnirile cu tinerii din Parohia noastră.

  7. În luna Decembrie 2011, în calitate de invitaţi, în Parohia noastră au slujit următorii Preoţi: Pr. Daniel Florin, Parohia Ciceu-Poieni, Protopopiatul Beclean, Pr. Sebastian Şerban, Parohia Aghireşu-Fabrici, Protopopiatul Huedin, Pr. Mihai Ranta, Parohia Vălişoara şi Pr. misionar Florin Ignat, Protopopiatul Cluj I.

  8. Domnul Dumitru Oltean, Prim Epitrop al Parohiei noastre a împlinit vârsta de 80 de ani, la 20 Ianuarie a.c. Mulţumiri pentru activitatea de până acum şi noi împliniri în slujba Sfintei Biserici! La mulţi şi fericiţi ani!

  9. La data de 24 Ianuarie, Îmaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a împlinit vârsta de 63 de ani. Cu acest prilej, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Întru mulţi şi fericiţi ani Înaltpreasfinţia Voastră!

  10. La data de 25 Ianuarie, în cimitirul din Floreşti s-a oficiat Parastasul de 7 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Vasile Fizeşan fost Paroh în Floreşti între anii 1982-2005. Veşnica lui pomenire!

  11. În ziua de 31 Ianuarie, la biserica parohială „Sfântul Dumitru” din Floreşti, s-a oficiat Parastasul pentru Mitropolitul Bartolomeu, la împlinirea unui an de la trecerea sa la cele veşnice. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

  12. În cursul lunii Ianuarie, pe lângă cele cinci Duminici, avem şi patru Praznice Împărăteşti şi Sărbători Mari: Tăierea împrejur a Domnului şi Sf. Vasile cel Mare (1), Botezul Domnului (6), Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7) şi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan (30).

  13. Tot în luna Ianuarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea următorilor Sfinţi Români: Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti (10), Sf. Mc. Ermil şi Stratonic (13) şi Sf. Ier. Bretanion, Episcopul Tomisului (25).

  14. La biserica „Sf. Dumitru”, în fiecare seară, după Vecernie, de luni până vineri inclusiv, se citeşte şi se explică câte un capitol din Cartea lui Iov din Vechiul Testament, iar sâmbăta seara se oficiază şi Acatistul Sfântului Dumitru.

  15. La biserica „Soborul Maicii Domnului” de pe strada Florilor, în cele cinci Duminici din luna Ianuarie, după Slujba Vecerniei, se face explicarea Sfintei Liturghii. Miercuri şi vineri seara, după Vecernie se citeşte din Vieţile Sfinţilor, iar sâmbăta seara se oficiază şi un Acatist în cinstea Maicii Domnului.

  16. În luna Decembrie a anului 2011, au primit Taina Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă din Parohia noastră, 5 copii, 1 băieţel şi 4 fetiţe : Băldean Izabela Maria, Achim Roxana Andreea, Bâlc Ariana Maria, Dura Pierluca Lucian şi Paven Maria. În total, în cursul anului 2011 au fost botezaţi în credinţa ortodoxă 173 de copii. Urăm bun venit în sânul Bisericii Ortodoxe, noilor creştini !

  17. Pe parcursul anului 2011, au primit Taina Sfintei Cununii în Parohia noastră şi s-au întemeiat 41 de familii creştine ortodoxe noi. Tuturor le dorim binecuvântare de la Dumnezeu şi frumoase împliniri în viaţa de familie!

  18. Tot în cursul lunii Decembrie 2011, au adormit întru Domnul 5 enoriaşi ai Parohiei noastre: Abrudan Vasile (84 ani), Popescu Nechifor-Nicolae (54 ani), Muza Francisc (57 ani), Truţă-Jiman Emil (57 ani) şi Stan Vasile (75 ani). Pe parcursul anului 2011, au răposat 47 de credincioşi ortodocşi din Parohia noastră. Bunul Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

Preot Paroh Dumitru-Marcel Andreica

 
Adrese utile

Fundaţia Bartolomeu

Fundaţia Bartolomeu

Radio renaşterea
Radio renaşterea

Biblia în versiunea Mitropolitului Bartolomeu

Biblia în versiunea Mitropolitului Bartolomeu

Mitropolia Clujului
Mitropolia Clujului