Luna mai-iunie 2010

  1. Biserica Ortodoxă Sârbă a canonizat, recent, doi noi Sfinţi : Sfântul IUSTIN Popovici, +1979, cuvios, părinte spiritual al Mănăstirii Celje (Valjevo), Serbia, cu zi de prăznuire la 1 iunie şi Sfântul SIMEON Popovici, +1941, cuvios, stareţ al Mănăstirii Dajbabe (Podgorica), Biserica Serbiei, cu zi de prăznuire la 1 aprilie.

  2. În data de 10 mai 2010, s-a constituit noua Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Arhiepiscopiei noastre, cu mandat pentru perioada 2010-2014.

  3. În ziua Înălţării Domnului, după oficierea Sfintei Liturghii, la Monumentul Eroilor din centrul Comunei Floreşti a avut loc o Slujbă de pomenire a eroilor români din Floreşti, căzuţi pe câmpurile de luptă, pentru apărarea Ţării şi a credinţei stămoşeşti, pentru libertatea şi demnitatea noastră.

  4. Programul de catehizare a credincioşilor ortodocşi din întreaga Arhiepiscopie a Clujului, care a durat 27 de Duminici, în perioada 1 noiembrie 2009-9 mai 2010, a luat sfârşit şi în Parohia noastră. Credincioşii au putut să audă şi să cunoască mai profund învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, expusă în cele două biserici parohiale în fiecare Duminică, după încheierea Sfintei Liturghii.

  5. În cadrul Parteneriatului încheiat între Parohia Ortodoxă „Sf. Dumitru” Floreşti, Şcoala „Gh. Şincai” Floreşti şi Şcoala „L. Rebreanu” Cluj-Napoca, în zilele de 23 aprilie şi 25 mai a.c., au avut loc două manifestări culturare, în prezenţa Preotului Paroh şi a celor doi Directori de şcoală : lansarea cărţii de poezie „Zâmbetul copilăriei”, a învăţătoarelor Daciana Andreica şi Anamaria Barboş şi o expoziţie de icoane pe sticlă, pictate de elevi ai celor două şcoli.

  6. Sâmbăta Rusaliilor este o zi specială pentru pomenirea morţilor, numită Moşii de vară. Este singura zi din an în care Biserica Ortodoxă, prin pogorământ, a îngăduit să se înalţe rugăciuni şi pentru sinucigaşi, atât la Slujba Parastasului cât şi la Sfânta Liturghie.

  7. În Duminica Rusaliilor, după oficierea Sfintei Liturghii, în Parohia noastră a avut loc Sfinţirea cea mică a apei, urmată de Molitfele Sfântului Trifon şi sfinţirea spicelor de grâu. Seara, la Slujba Vecerniei s-au citit opt rugăcini speciale, de o frumuseţe deosebită, în legătură cu slăvitul Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt.

  8. La data de 25 mai, doi Preoţi ai Parohiei noastre au oficiat o Slujbă de mulţumire cu ocazia inaugurării primei pieţe agroalimentare din Floreşti.

  9. Sâmbătă, 29 mai, s-a întrunit Cercul Preoţesc Floreşti, condus de Părintele Dumitru-Marcel Andreica, având în componenţă şase Parohii. Preoţii s-au întrunit la biserica „Tuturor Sfinţilor” din cartierul floreştean Cetatea Fetei, au oficiat Slujba Vecerniei cu Litie, urmată de cuvântul de învăţătură, rostit de Părintele Iuliu Gorea, de la Parohia Lita şi obişnuita şedinţă preoţească.

  10. Duminică, 30 mai, Părintele Dumitru-Marcel Andreica a oficiat o Slujbă de Sfinţire cu ocazia inaugurării Grădiniţei private Kinder Joy, situată pe strada Horea, nr. 2. Grădiniţa va avea şi grupe de Creşă şi va fi funcţională în această toamnă.

  11. La 31 mai, Părintele Paroh a oficiat Slujba Sfeştaniei în imobilul de pe strada Cetăţii, unde funcţionează sediul noului CAR Floreşti.

  12. La 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, Parohia noastră şi Şcoala „Gh. Şincai” din Floreşti au participat la concursul intitulat : „Icoana Micului Creştin”, organizată la Mănăstirea Râşca Transilvană. Alături de alte zeci de Şcoli participante, elevii din Floreşti s-au întors acasă cu premii atât la secţiunea Icoane pe sticlă, cât şi la poezie şi port popular.

  13. Joi, 10 iunie, la sediul Mitropoliei Clujului, preoţii din Protopopiatele Cluj I şi Cluj II s-au întâlnit la Conferinţa preoţească semestrială, care a avut ca temă : Anul 2010 – anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti. Conferinţa a fost susţinută de preoţii Adrian Petrescu, Preot Paroh al comunităţii deficienţilor de auz din Cluj-Napoca şi Daniel Paşca, Preot Slujitor la Parohia noastră. Au luat cuvântul preoţii: Dumitru-Marcel Andreica, Parohul Floreştiului, Iulian Benche, Cluj-Napoca  şi Georgel Rednic, Paroh al Cojocnei.

  14. În perioada 31 mai – 28 iunie, creştinii ortodocşi se află în perioada Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Acest Post este cu dată variabilă, fiind cel mai lung în acest an deoarece Paştile au căzut la data cea mai devreme posibilă. Nu se mănâncă  carne,lapte, brânză, ouă şi derivatele lor, iar Sâmbăta şi Duminica se dă dezlegare la peşte, precum şi la 24 iunie (Sânzienele). Creştinii îşi sporesc rugăciunea şi faptele bune, se Spovedesc şi se Împărtăşesc cu Sfintele Taine, străduindu-se să ducă o viaţă cât mai curată, aceasta fiind componenta spirituală a Postului.

  15. În cele patru Duminici din Post, seara la Vecernie, la biserica „Sfântul Dumitru” se organizează seri duhovniceşti. Invitaţii sunt preoţii : Cristian Beldiman – Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Horea Petrea – Parohia „Tuturor Sfinţilor” Cluj-Napoca, Petru Drăgan – Penitenciarul Gherla şi Liviu Vidican – Profesor la Seminarul Teologic Cluj-Napoca. Fiecare va vorbi, în ordine, despre Poruncile a şasea, a şaptea, a opta şi a noua din Decalog.

  16. În fiecare seară de luni, la biserica „Sf. Dumitru” au loc întâlniri cu tinerii din Parohie, începând cu ora 19, pe toată perioada vacanţei de vară. Aşteptăm cât mai mulţi tineri atât din Parohie, cât şi dintre cei care se află în vacanţă la Floreşti !

  17. În cursul lunii Iunie, pe lângă cele patru Duminici sunt prăznuite şi două Sărbători: Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (24) şi Sf. Apostoli Petru şi Pavel (29).

  18. La biserica „Sf. Dumitru”, în fiecare seară după Vecernie, de luni până sâmbătă inclusiv, se citeşte şi se explică câte un capitol din Cărţile Ieşirea şi Leviticul din Vechiul Testament.

  19. La biserica „Soborul Maicii Domnului” de pe strada Florilor, în cele patru Duminici din luna Iunie, după Slujba Vecerniei, se prezintă vieţile şi învăţăturile următorilor Sfinţi : Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava (6); Sf. Apostol Bartolomeu (13); Sf. Apostol Iuda, ruda Domnului (20); Sf. 12 Apostoli (27).

  20. Parohia noastră are un Parteneriat pe linie culturală cu Parohia Bistra Mureşului din Judeţul Mureş, încă din anul 2009, când Corul Harisma din Bistra, a concertat în biserica noastră parohială. Urmează ca şi noi să răspundem partenerilor noştri, printr-o vizită în acestă Parohie.

  21. Începând cu luna mai, noua Profesoară titulară de Religie de la Şcoala „Gheorghe Şincai” din Floreşti este Maria Chifor, enoriaşă a Parohiei noastre. Îi dorim mult succes în nobila sa misiune !

  22. Conducerea Parohiei Ortodoxe „Sfântul Dumitru” Floreşti mulţumeşte tuturor credincioşilor care au orientat procentul de 2% din impozitul pe venit, către Biserică. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi cei care iubiţi podoaba Casei Sale !

  23. Îndemnăm pe toţi credincioşii care au răposaţi înmormântaţi în cimitirul din Floreşti să-şi îngrijească mormintele, prin curăţarea ierbii şi a buruienilor din jurul acestora, mai ales în această perioadă de vară, pentru a ne arăta cinstirea faţă de cei dragi ai noştri, plecaţi mai înainte dintre noi !
Preot Paroh Dumitru-Marcel Andreica

 

 
Adrese utile

Fundaţia Bartolomeu

Fundaţia Bartolomeu

Radio renaşterea
Radio renaşterea

Biblia în versiunea Mitropolitului Bartolomeu

Biblia în versiunea Mitropolitului Bartolomeu

Mitropolia Clujului
Mitropolia Clujului